Expoziţia itinerantă dedicată Primului Război Mondial în cadrul proiectului cultural "Monumente şi Eroi - Memoria Marelui Război. Proiect Pilot (jud. Ilfov)", finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, pune în valoare şi readuce în memoria comunităţilor obiective cu valoare memorială, cuprinzând 20 panouri de prezentare ale monumentelor inventariate, incluzând şi fotografii, scrisori, jurnale de război ale eroilor (două panouri) din Primul Război Mondial. Sunt prezentate 26 de obiective comemorative, din care 9 sunt monumente de for public aflate pe Lista monumentelor istorice, iar pentru 6 obiective se întocmesc dosare de clasare de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Ilfov, cu ajutorul specialiştilor din Institutul Naţional al Patrimoniului.
De asemenea, este dedicată o pagină specială (două panouri) prinţului aviator George Valentin Bibescu, (1880-1941), pionier al aviaţiei şi întemeietor al Clubului Aviatic Român în 1909 şi al Ligii Naţionale Aeriene în 1912, comandant de escadrilă în timpul Primului Război Mondial, precum şi fondator al aeroportului Băneasa din Bucureşti.
În realizarea panourilor, am avut în vedere selectarea celor mai valoroase reprezentări ale obiectivelor comemorative inventariate. În acelaşi timp am respectat o anume tipologie divers reprezentată prin cruci, troiţe, monumente, obeliscuri, grupuri statuare, soldaţi, etc. De asemenea, a fost dedicat un spaţiu referitor la eroii şi poveştile de pe front ale acestora, exemplificate prin scrisori, documente, jurnale de război aparţinînd fraţilor Costa Foru, Stan Mărculescu, Gheorghe Banu, Dumitru Dădârlat, Virgil Potarcă, Pascu Stan, Ioan Trofin.